to top

Shoppingul online sau tradițional?

eco shopping

eco shopping

shopping eco

Shopping online sau tradițional?

Care poluează, care este mai ecologic? Fiecare face shopping cum poate/preferă. Dar care formă de shopping este cea mai prietenoasă cu mediul?-este reala întrebare. Care poluează mai puțin?

Desigur, clienții, cei care consumă, cei care cumpără sunt cei care dictează noile tendințe în shopping și, din ce în ce mai mulți preferă shoppingul online, așa numitul e-commerce. Pe siteul Amazon.com, de pildă stă scris ca o mărturie bătută în cuie: shoppingul online este mult mai bun  pentru mediu, decât cel tradițional.

“Online shopping is inherently more environmentally friendly than traditional retailing.”

Cu toate acestea, studiile care au apărut și s-au realizat în ultimii ani, pun la îndoială, de fapt, nuanțează părerea celor de la Amazon. Lucrurile nu sunt împărțite în albe și negre.

Amprenta de carbon generată de shopping depinde de mulți factori, nu numai de aparenta lipsa de poluare a comerțului online.

În Statele Unite, de unde vin aceste studii realizate de cei de la  MIT’s Center for Logistics and Transportation, deplasările celui care face shopping tradițional generează mai mult de 75% din emisiile de gaz de seră în tot acest proces de căutare plus transport (ceea ce înseamnă, în USA, 3.1 kg de CO2/zi în marile aglomerări urbane).

La acestea se adaugă emisiile create de împachetare, expunere și depozitare în magazin a mărfurilor.

Shopperul online

Întregul proces de shopping al acestuia se întâmplă online, fără deplasare fizică, de la căutare, alegere, cumpărare și returnare (în cazul în care este nevoie). Dar…

Infrastructura necesară rețelei web care susține activitatea de comerț online generează la rându-i gaze de seră. Împachetarea mărfurilor cumpărate este, în unele cazuri, mult mai generoasă, ambalajele folosite fiind mai multe și mai dense. Cu toate acestea, studiile spun că shoppingul online reduce totuși cu 50% amprenta de carbon generată de cumpărătorul tradițional.

Cumpărătorul modern

În general vorbind, nu există doar cumpărător tradițional sau doar online. Desigur, există excepții, în România lucrurile sunt amestecate, evident, și așa sunt încă în multe alte țări civilizate. Activitatea de shopping este mixtă, cumpărătorul modern este un hibrid dintre cele două extreme. Și, deși magazinele tradiționale se întrec în a crește traficul de clienți, cele online se pare că sunt pe cale să câștige lupta. la final, nu există din nefericire un răspuns clar și limpede la întrebarea de mai sus. Cel puțin așa susține Dr. Patricia Van Loon, cercetător INSEAD’s Social Innovation Centre și senior researcher la  Viktoria Swedish, organizație nonprofit a ICT RISE Research Institutes of Sweden.

În plus, prin folosirea cabinelor de fitting sau prin returnarea produselor, amprenta de carbon creşte chiar şi în cazul shopperului online.

Concluzie

Studiile ajung la părer

ea că da, shoppingul online este mai prietenos cu mediul, dar acest lucru se poate schimba oricând în funcţie de numărul celor care utilizează acest serviciu.

Dacă însă nu se va renunţa la shoppingul tradiţional (şi recunosc că nu voi renunţa nici eu la asta prea curând- îmi place atmosfera de magazin, mărfurile expuse, mirosul de nou, designul vitrinelor, deşi nu mă omor după personalul din unele magazine) atunci sfatul specialiştilor este ca, pentru a reduce amprenta de carbon, căutarea produsului să fie realizată online, iar deplasarea la magazin să se facă încărcând călătoria şi cu alte treburi de rezolvat. În felul acesta se reduce numărul drumurilor şi amprenta asupra mediului este mai mică. De asemenea, specialiştii nu se rezumă numai la asta, ci încurajează cumpărătorii să facă shopping mai ales de la companiile responsabile, care îşi propun să aibă grijă de mediul înconjurător şi care au produse sau colecţii din materiale nepoluante ori reciclate.

Cristina Stănciulescu

cristina.stanciulescu@outlook.com

Leave a Comment